Sufletul 8 Mai 2011
Cand in trup salasuia, o fereastra catre lume, sa gaseasca, sa-si asume, sufletul nadajduia
Intelept, cu greu gasindu-si albie si rau in sine, sufletul murea o clipa cu speranta ca in ceruri raul insusi va fi bine.
Lasa, suflete, sa curga, lava mintii, demiurga! Si din prea putin de clipa sa-ti intinzi asupra zarii uriasa ta aripa.
O fereastra catre lume, sufletul a fost candva. Dar, dorintele si teama au facut sa nu ramana decat numele din ea.
Mai e timp, mai e lumina. Mai avem cuvinte-n care zarva lumii se aude ca o ploaie cu surdina.
Amagindu-ma, sau, poate, dand un alt contur tristetii, iar mi-e dor de tine, mama, iar mi-e teama ca sticletii ma vor izgoni din mine, tocmai cand lumina zarii isi fardeaza nemurirea in oglinda diminetii.
Suflete, eu n-am nici umbra daca nu mai tii fereastra nemuririi tale-n mine. Suflete, eu sunt tarana, tu esti duhul invierii zambetului din suspine.
Lumineaza, Doamne, calea gandului spre implinire! Daruieste-mi har si sete! Si un strop din infinitul ce transforma orizontul dintr-o taina in rostire.
Vreau sa-mi dai ragaz, Stapane, cat sa-ti pot privi lucrarea. Si sa-mi pot turna-n cuvinte bucuria si mirarea.
Caci, eu nu mai vreau in stele. Prea m-am saturat de ele. Vreau pe prispa casei mele. Latre cainii, planga mieii! Si în ierburi sa se-auda cum se-ngana scarabeii!
|