…?!
Absolutul, sta ascuns,
în cămări, de nepătruns.
Cugetând la clipa-n care,
se va pune în mișcare.
În cadența timpului
și a contratimpului…
Din scântei de absolut,
toată zarva a-nceput.
Din nimicul adormit,
roi de stele a țâșnit.
Și s-a dus măre… s-a dus,
cât în jos, atât în sus.
Îar în părți, ce să mai spun?
fără margini, fapt comun.
O lucrare, care nu-i
în puterea orișicui.
Universul, în spirală,
către margini dă năvală.
Ca și omul, care-ar vrea,
viu să fie, pururea.
Omu-n sine, o minune,
nici curaj, nici rugăciune.
Nici mândria de-a citi,
până se va istovi.
Nici puterea de-a ierta,
pe cel slab, din fața sa.
Nici uimirea, ce-ar putea,
să-i aducă liniștea.
În milenii, rătăcit,
te și miri că n-a pierit.
A mușcat cât a putut,
din ce-a fost la început.
Și a pus, prea des, în loc,
zvîrcoliri de mormoloc.
Iată-l stând, ascuns în zare,
căutând mărgăritare.
Să se laude cu ele,
din bordei și până-n stele.
Căci, a fi, e dat uitării,
a avea, e stâlp salvării.
Preț de-o clipă, fiecare,
este binecuvântare.
Dar, când, cel ascuns în Sine,
se înfoaie, nu e bine.
Pe imaș, o căprioară,
a ieșit din sine-afară.
Și plutește, în tăcere,
prin oceanul de himere.
Se oprește, pe un pisc,
fără nici un fel de risc.
Dacă timpul ar muri,
viața ar înmărmuri.
Căprioara, n-ar mai ști,
să se-ntoarcă la a fi.
Iar pe creanga unui prun,
s-a oprit un gărgăun.
Pare, sincer, resemnat,
rupt de murmurul din sat.
Cugetă, cum ar putea,
să-și salveze specia.
Lângă el, un cărăbuș,
pare mult mai jucăuș.
Sus pe boltă, veselia
s-a-ntâlnit cu ciocârlia.
Se rup norii, peste sat,
curg pâraiele săltat.
Cei de-o șchioapă, reuniți,
prin mocirle sar vrăjiți.
Streșinile curg răstit,
mușcând lutul adormit.
Tatăl meu, privind în zare,
se oprește din lucrare.
Osie-nroșind în foală,
o-ntindea pe nicovală.
Pentru el zădărnicia,
eclipsase veșnicia.
Doar bunicul, zâmbitor,
citea Biblia cu spor.
Adnotând versetele,
când le-a prins secretele.
Primăvara când sosea,
tot pământul învia.
Și din lutul dezmorțit
țâșneau gâze spre zenit.
Omul, hărțuit de Sine,
nu mai simte zarea bine.
Totul nu-i decât un joc?!
Viu și moarte, la un loc.
