Iluziile indigeste ale eternității
A trecut viața pe lângă mine,
ca un mistreț pe lângă tarlaua de porumb.
Răvășindu-mi bucuria zilelor de copilărie,
mereu lungi și apetisante.
Chiar și atunci,
când vremea astupa, cu înverșunare,
oglinda cerului,
priveam ca prostul,
la zarea împuținată de cețurile stufoase,
sperând să am o revelație,
cum ar fi
faptul că Dumnezeu se va îndura să îmi explice,
în ce constă utilitatea infinitului.
De unde să știu eu,
de ce m-am născut cu meteahna de a oscila
între clipă și veșnicie?
Târât, cu drăgălășenie,
de instinct,
printre miracolele clipei,
o să mor terorizat de iluziile indigeste ale eternității.