…De semeni vânt,
să nu te miri, să nu te plângi,
când sufletul se va trezi, fără veșmânt,
în gura celor care își adună hrana,
din episoade oarbe de furtună.
De răutatea vorbelor, ce-ar sta mai bine în mormânt,
tu n-ai fi fost ajuns, lăsând, substanța lor precară,
la judecata înțeleptului sau a câte unui sfânt,
în seama, deci, a celui pentru care adevărul,
nu face zgomot, ci în sine însuși se adună.
În ziua-n care, nu vei mai răspunde cu avânt,
la nedreptăți și vorbe, insolite, de ocară,
se va așterne veselia pe pământ
și nimeni nu va mai visa la zborul fără noimă
al sinelui, prea plin de întuneric, către lună.