INSTANTANEU

Azi, în zori, vorbind cu zarea, a venit, pâș-pâș, răcoarea, la ureche mi-a șoptit, vrei, nu vrei, eu am sosit. Te mai las, cu zarea ta, să tăifăsuiești cu ea, săptămâni, vreo două trei și revin, la strugurei. Soarele, sosește-ndată, fruntea ta, îngândurată, va primi, discret, din nou, dansul razelor, cadou.

Scâncind, un biet coiot, atins, de glonțul zării, istovit. Prin defileul veșniciei, se scutură de praful smuls de ape, din granit. Să se întoarcă-n timp, sau să se lase, de prezentul siropos ademenit? În fața lui, enigmele nu pier, cu fiecare clipă, i se pare, că s-au înmulțit. Nici nu mai știe Sinele, de ce…

Să trec zâmbind, prin colbul zării, târându-mi visele, mirat, prin silogismele uitării, de nostalgii resuscitat. Aș vrea să evadez, din mine, cu nici un strai înveșmântat, să văd fotoni mustind de bine, în care timpul doarme beat. Să fiu, ca fumul care iese, din horn, la ceas de înserat și din alaiul clipei țese, covor…

Ieși musca la arat, pe pământul dezghețat, bucuroasă, cum n-a fost, în al hibernării rost. Dup’-atâta frig anost, a ieșit din adăpost, ca să ia cu trompa sa, din țărână, tot ce vrea. Toți o surghiunesc, dar nu-i, mare spaimă, nimănui, Dumnezeu i-a hărăzit, hrană, tot ce-i putrezit. Sper că toți ați observat, cât de…

Mi-e dor să merg, ca un năuc, s-ascult cântând, pe deal, un cuc. Prin praful uliței, zâmbind, de veșnicie, aburind. Eram un nimeni, și-aș fi vrut, în mine, să fi încăput. Singurătăți, și toate cele, pe care, vesel, le-am pierdut. Mi-e dor de tine, biet salcâm, când mă vegheai, pe caldarâm. Când din văzduh, potop…

Trec secundele, prin mine, ca nectarul bucuriei, prin puhoiul de albine. Din secunde, suverane, eu îmi țes, gânduri care, niciodată, nu-s ușor de înțeles. Iar albina, din nectaruri și imașuri de tăcere, cât pe boltă este soare, înțeleaptă, țese miere! Oare, ce s-ar întâmpla, dacă, într-o dimineață, nu aș mai reverbera? Între gol și mult…