DE SFÂNTUL CONSTANTIN

Tatăl meu,
un om tăcut,
nu îl ruga pe Dumnezeu,
nu înjura,
vorbea puțin
și umbra lui,
în fierărie,
se opintea
muncind din greu.
Atâtea nopți i-am fost alături.
Un Hefaistos mai subțire,
ciocanul lui isca potcoave,
de încălțat viețuitoare,
de la mamut la scarabeu.
Am încercat și eu,
odată,
să meșteresc o-ncuietoare,
dar n-a ieșit,
am dat eroare,
căci nicovala, pentru mine
n-a fost îndeajuns de lată.
În fiecare an,
în zi de 21 mai,
deplin.
Mâncam gogoși din floare de salcâm.
Ce liniște era pe dealuri,
în zi de Sfântul Constantin!
Stăteam pe scaune,
în curte,
eram și noi răgaz de-o clipă,
în gând,
stăpâni pe alt tărâm.

Articole Similare

  • Ideea de țânc

    Pașii amurgului foșnesc în pământul străbun. Țâncul simți un fior, în care plăcerea privea speriată, cum timpul se duce la vale nebun. Cad felinare din cerul cu stele țesut. Țâncul privi adierea acestui acum, în care ideile umblă, golașe, pe creste și stelele stau rezemate de cosmosul mut. Timpul visează, curgând prin livezi de adaos…

  • La poarta veșniciei

    Trec secundele, prin mine, ca nectarul bucuriei, prin puhoiul de albine. Din secunde, suverane, eu îmi țes, gânduri care, niciodată, nu-s ușor de înțeles. Iar albina, din nectaruri și imașuri de tăcere, cât pe boltă este soare, înțeleaptă, țese miere! Oare, ce s-ar întâmpla, dacă, într-o dimineață, nu aș mai reverbera? Între gol și mult…

  • MATINALĂ

    Azi, în zori, vorbind cu zarea, a venit, pâș-pâș, răcoarea, la ureche mi-a șoptit, vrei, nu vrei, eu am sosit. Te mai las, cu zarea ta, să tăifăsuiești cu ea, săptămâni, vreo două trei și revin, la strugurei. Soarele, sosește-ndată, fruntea ta, îngândurată, va primi, discret, din nou, dansul razelor, cadou.

  • INSTANTANEU

    Șareta lui trecea în goană, lăsând în urma ei o dâră, de veșnicie galantoană, având în lutul blând armură. Plesnea, cu biciul rumen, zarea și mângâia a iepei crupă, în roți se-nșuruba uitarea, secundelor ce se întrupă. Apar și eu, furat de gândul, de a avea un cuib în clipă și așteptam să-mi vină rândul,…

  • MUSCA

    Ieși musca la arat, pe pământul dezghețat, bucuroasă, cum n-a fost, în al hibernării rost. Dup’-atâta frig anost, a ieșit din adăpost, ca să ia cu trompa sa, din țărână, tot ce vrea. Toți o surghiunesc, dar nu-i, mare spaimă, nimănui, Dumnezeu i-a hărăzit, hrană, tot ce-i putrezit. Sper că toți ați observat, cât de…

  • Prietenul atomilor

    O zi, în care soarele a inundat, cu raze vii, întreaga vale. Coleoptere străvezii, mi-au apărut, zâmbind afon, în cale. Privindu-le, bătătorind, poteci, pe creste arămii, m-am smuls din gândurile mele, abisale. Ciudate firi, dispuse, sistematic, la războaie, cu diverse creaturi rivale! Atomii par expresia dorinței lor de a veghea, etern, la adăpostul unor încleștări,…