MUSCA

O zi, în care soarele a inundat, cu raze vii, întreaga vale. Coleoptere străvezii, mi-au apărut, zâmbind afon, în cale. Privindu-le, bătătorind, poteci, pe creste arămii, m-am smuls din gândurile mele, abisale. Ciudate firi, dispuse, sistematic, la războaie, cu diverse creaturi rivale! Atomii par expresia dorinței lor de a veghea, etern, la adăpostul unor încleștări,…

Scâncind, un biet coiot, atins, de glonțul zării, istovit. Prin defileul veșniciei, se scutură de praful smuls de ape, din granit. Să se întoarcă-n timp, sau să se lase, de prezentul siropos ademenit? În fața lui, enigmele nu pier, cu fiecare clipă, i se pare, că s-au înmulțit. Nici nu mai știe Sinele, de ce…

Șareta lui trecea în goană, lăsând în urma ei o dâră, de veșnicie galantoană, având în lutul blând armură. Plesnea, cu biciul rumen, zarea și mângâia a iepei crupă, în roți se-nșuruba uitarea, secundelor ce se întrupă. Apar și eu, furat de gândul, de a avea un cuib în clipă și așteptam să-mi vină rândul,…

Azi, în zori, vorbind cu zarea, a venit, pâș-pâș, răcoarea, la ureche mi-a șoptit, vrei, nu vrei, eu am sosit. Te mai las, cu zarea ta, să tăifăsuiești cu ea, săptămâni, vreo două trei și revin, la strugurei. Soarele, sosește-ndată, fruntea ta, îngândurată, va primi, discret, din nou, dansul razelor, cadou.

Pașii amurgului foșnesc în pământul străbun. Țâncul simți un fior, în care plăcerea privea speriată, cum timpul se duce la vale nebun. Cad felinare din cerul cu stele țesut. Țâncul privi adierea acestui acum, în care ideile umblă, golașe, pe creste și stelele stau rezemate de cosmosul mut. Timpul visează, curgând prin livezi de adaos…

Trec secundele, prin mine, ca nectarul bucuriei, prin puhoiul de albine. Din secunde, suverane, eu îmi țes, gânduri care, niciodată, nu-s ușor de înțeles. Iar albina, din nectaruri și imașuri de tăcere, cât pe boltă este soare, înțeleaptă, țese miere! Oare, ce s-ar întâmpla, dacă, într-o dimineață, nu aș mai reverbera? Între gol și mult…