…
Să nu te plângi, de semeni vânt,
când sufletul, ascuns de vorbe,
se va trezi, fără veșmânt,
în gura celor care își prepară hrana,
din episoade oarbe de furtună.
De răutatea vorbelor, ce ies nervoase din cuvânt,
tu n-ai fi fost ajuns, lăsând, substanța lor precară,
în seama unui înțelept sau sfânt,
ei, singuri știu că adevărul,
nu face zgomot, ci, în sine însuși, se adună.
În ziua-n care, nu vei mai răspunde cu avânt,
la nedreptăți și vorbe, insolite, de ocară,
se va așterne veselia pe pământ
și nimeni nu va mai visa la zborul fără noimă,
al sinelui, prea plin de întuneric, către lună.