Scâncind,
un biet coiot,
atins,
de glonțul zării,
istovit.
Prin defileul veșniciei,
se scutură de praful smuls de ape,
din granit.
Să se întoarcă-n timp,
sau să se lase,
de prezentul siropos
ademenit?
În fața lui,
enigmele nu pier,
cu fiecare clipă,
i se pare,
că s-au înmulțit.
Nici nu mai știe Sinele,
de ce nu iese,
din carcasa-n care stă,
la adăpost,
de teama absolutului,
chircit.
Doamne-ajută-mă, să fiu, ca un cactus în pustiu, încântat de roua nopții, răbdător, în fața sorții, sub tăiș de soare viu. Dă-mi putere, să zâmbesc, chiar și când mă năpădesc, adieri de întristare, gânduri, fără forme clare, sau un gând, mai nebunesc. Eu m-aș bucura, să-mi dai, din averea ta, un nai, să…
O zi, în care soarele a inundat, cu raze vii, întreaga vale. Coleoptere străvezii, mi-au apărut, zâmbind afon, în cale. Privindu-le, bătătorind, poteci, pe creste arămii, m-am smuls din gândurile mele, abisale. Ciudate firi, dispuse, sistematic, la războaie, cu diverse creaturi rivale! Atomii par expresia dorinței lor de a veghea, etern, la adăpostul unor încleștări,…
Azi, în zori, vorbind cu zarea, a venit, pâș-pâș, răcoarea, la ureche mi-a șoptit, vrei, nu vrei, eu am sosit. Te mai las, cu zarea ta, să tăifăsuiești cu ea, săptămâni, vreo două trei și revin, la strugurei. Soarele, sosește-ndată, fruntea ta, îngândurată, va primi, discret, din nou, dansul razelor, cadou.
Ieși musca la arat, pe pământul dezghețat, bucuroasă, cum n-a fost, în al hibernării rost. Dup’-atâta frig anost, a ieșit din adăpost, ca să ia cu trompa sa, din țărână, tot ce vrea. Toți o surghiunesc, dar nu-i, mare spaimă, nimănui, Dumnezeu i-a hărăzit, hrană, tot ce-i putrezit. Sper că toți ați observat, cât de…
Pașii amurgului foșnesc în pământul străbun. Țâncul simți un fior, în care plăcerea privea speriată, cum timpul se duce la vale nebun. Cad felinare din cerul cu stele țesut. Țâncul privi adierea acestui acum, în care ideile umblă, golașe, pe creste și stelele stau rezemate de cosmosul mut. Timpul visează, curgând prin livezi de adaos…
Tatăl meu, un om tăcut, nu îl ruga pe Dumnezeu, nu înjura, vorbea puțin și umbra lui, în fierărie, se opintea muncind din greu. Atâtea nopți i-am fost alături. Un Hefaistos mai subțire, ciocanul lui isca potcoave, de încălțat viețuitoare, de la mamut la scarabeu. Am încercat și eu, odată, să meșteresc o-ncuietoare, dar n-a…